Nu stiu ce relatii aveti voi cu varza de Bruxelles, dar pentru mine a fost o leguma ciudatica, de consumat maxim o data pe an. Spun a fost, pentru ca am incercat reteta asta si ne-am cam imprietenit. Leguma aia amaruie s-a transformat automat intr-un gratin delicios datorita combinatiei cu sunca prajita si sosul de smantana cremos. Daca ii mai dati o sansa verzei de Bruxelles, trebuie sa o gatiti asa!
Ingrediente Gratin de varza de Bruxelles cu sunca si sos de mustar:
(1 portie)
- 250 g varza de Bruxelles
- 35 g sunca de porc afumata (cubulete)
- 1/2 ceapa mica
- 120 ml smantana dulce de gatit
- 1 lingurita mustar cu boabe (Dijon sau clasic)
- 50 g cascaval
- 1 lingura ulei de masline
- Piper
- Sare
Mod de preparare:
Taiem cotorul, curatam varza de frunzele ofilite si taiem in doua bucatile mai mari.
Le punem pe o tava acoperita cu hartie de copt si le asezonam cu ulei de masline, sare si piper.
Punem varza la cuptorul preincalzit la 180 de grade pentru aprox. 30 de minute.
Dupa ce s-a rumenit o scoatem intr-o forma de copt individuala.
Prajim cubuletele de sunca intr-o tigaie si le punem peste varza cu tot cu grasimea lasata.
Punem iar tigaia pe foc si calim 1-2 minute ceapa maruntita.
Adaugam smantana lichida si mustarul.
Lasam la foc mic 2 minute, condimentam cu sare, piper si amestecam.
Turnam sosul peste varza si sunca.
Dam pe razatoare cascavalul si il presaram deasupra.
Punem forma la cuptor cam 15 minute la 180 de grade, pana ce cascavalul se rumeneste.
Sfarsit!