Tarta cu rosii si tapenade

Se apropie incetisor sezonul rosiilor alea bune bune, iar eu vin cu reteta asta simpla, rapida si gustoasa, doar pentru voi! Este un aperitiv aspectuos care se prepara in cateva minute, mai grea este asteptarea cat timp sta la cuptor.

Pasta de masline, asa zisa tapenade, o puteti face voi sau o gasiti foarte usor in supermarket-uri gata preparata. Va recomand sa fie din masline negre, dar totodata puteti alege orice varianta care vi se potriveste si va place. Tarta cu rosii si tapenade, va invit sa o descoperiti in randurile de mai jos.

 

Ingrediente Tarta cu rosii si tapenade:

  • 1 pachet aluat foietaj
  • 50 g pasta de masline (tapenade)
  • 2 rosii mari
  • 5-6 rosii cherry
  • 2-3 linguri ulei de masline
  • piper
  • sare

 

Mod de preparare:

Desfacem aluatul pe o hartie de copt si ii trasam cu ajutorul unui cutit o bordura de aprox. 2-3 cm.

Intindem pasta de masline pe toata suprafata aluatului, inafara de marginea trasata.

Taiem rosiile felii si le tamponam cu servetele de hartie ca sa nu lase prea multa zeama.

Le asezam intercalat peste pasta de masline, completand spatiile goale cu rosiile cherry.

Tarta cu rosii si tapenade 2

Stropim tarta cu uleiul de masline si o condimentam cu sare si piper proaspat rasnit.

Preincalzim cuptorul la 180 de grade si totodata introducem tava goala circa 10 minute pentru a se incinge.

Scoatem tava din cuptor si transferam pe ea tarta cu tot cu hartia de copt.

Lasam la copt aprox. 30 de minute tot la 180 de grade pana se rumeneste marginea frumos.

O lasam la racit, apoi o taiem si o servim.

Tarta cu rosii si tapenade